Ilan Șor a obținut certificat de integritate, a depus la CEC dosarul de participare la alegeri și se vrea prim-ministru, cu Guvernul mutat la Orhei

Chiar dacă este condamnat în prima instanță, într-un dosar privind furtul miliardului, primarul de Orhei, Ilan Șor, a obținut un certificat de integritate și a anunțat că va candida atât pe lista partidului care-i poartă numele, cât și pe circumscripția uninominală nr. 18 (Orhei, Călărași).

Afaceristul și, în același timp, primarul de Orhei a depus joi, 27 decembrie, la Comisia Electorală (CEC) documentele necesare înregistrării Partidului ȘOR în cursa electorală și făcut publica lista candidaților pe circumscripția uninominală unică.

Șor este cap de listă.

Tot joi, el s-a declarat convins că partidul său va câștiga alegerile din februarie 2019 și a anunțat vrea să obțină după acestea funcția de prim-ministru. Ba mai mult decât atât, el le-a promis că va muta Guvernul Republicii Moldova la Orhei, iar sediile ministerelor – prin raioane.

Șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a CEC, Rodica Sîrbu, a precizat pentru IPN că, în condițiile în care acesta este unicul care a depus actele în ziua respectivă, Partidul ȘOR urmează să fie înscris prealabil în buletinul de vot la poziția a cincea. Înregistrarea candidaților desemnați în alegeri se face însă în decursul a șapte zile de la data primirii actelor, iar ordinea de înscriere în buletinul de vot rămâne definitivă numai după înregistrarea la CEC în calitate de concurent electoral la alegerile parlamentare din 24 februarie 2019.

Pe lista Partidului Șor, după Ilan Șor, figurează Marina Tauber, primar în satul Jora de Mijloc. Pe locul trei se regăsește Petru Jardan, directorul companiei Avia Invest. Următorii pe listă sunt: Maria Albot, secretar general al partidului, Denis Ulanov, avocatul în dosarul în care Ilan Șor a fost condamnat de către prima instanță în dosarul Băncii de Economii.

Amintim că Ilan Șor a fost condamnat la șapte ani și jumătate de închisoare, în iunie 2017, pentru spălare de bani și înșelăciune prin abuz de încredere. Tot atunci, el a fost eliberat din arest la domiciliu și pus sub control judiciar până la pronunțarea sentinței definitive.

În ultimul an, ședințele de judecată în dosarul său sunt amânate din diverse motive. Ultima ședință de judecată, planificată la Curtea de Apel Cahul zilele trecute, a fost, de asemenea, amânată. Potrivit ofițerului de presă al Procuraturii Anticorupție, Anastasia Mihălceanu, instanța a dispus amânarea ședinței pentru că nu a fost primit nici un răspuns din partea Centrului Național de Expertiză Judiciară în privința expertizei economico-financiare dispuse anterior pe caz, notează TV8.

Următoarea ședință pe dosarul lui Ilan Șor este planificată pentru sfârșitul lunii ianuarie 2019.